• Home
  • Blog
  • Noutăți
  • Demineralizare dinti – Cauze & Tratament pentru dinti demineralizati
Demineralizare Dinti

Demineralizare dinti - Cauze & Tratament pentru dinti demineralizati

O dantură sănătoasă nu înseamnă doar un zâmbet frumos. Este important să oferi dinților o protecție solidă, pentru a-i feri de dureri, infecții și complicații ce pot afecta întregul organism. O problemă dentară frecvent întâlnită la pacienți este demineralizarea dinților. Această afecțiune apare atunci când smalțul dentar, stratul protector al dintelui, își pierde mineralele esențiale și devine mai vulnerabil la apariția cariilor, la sensibilitate sau la fisuri.

Știați că o femeie zâmbește în medie de 62 de ori pe zi, un bărbat de doar 8 ori pe zi, iar copiii râd de aproximativ 400 de ori pe zi?

Ce este demineralizarea dinților?

Demineralizarea dinților reprezintă pierderea mineralelor esențiale din structura lor, în special a calciului și a fosfaților. Acest fenomen afectează smalțul, cel mai dur țesut din corpul uman, al cărui rol este de a proteja dinții de factori externi, cum ar fi acizii din alimente sau placa bacteriană. Atunci când mediul bucal este expus constant la substanțe acide sau când igiena orală a pacientului este precară, smalțul începe să se deterioreze.

O demineralizare dinți nu apare brusc. Este un proces progresiv, greu de observat cu ochiul liber la început. Primele semne apar sub forma unor pete albe sau opace pe suprafața dintelui. Atunci când nu este tratată la timp, demineralizarea poate avansa, slăbind structura dintelui și ducând la apariția cariilor. Vestea bună este că, depistat la timp, acest proces poate fi oprit prin tratamente adecvate și prin schimbarea obiceiurilor care l-au provocat.

Programează-te pentru un consult stomatologic acum!

Diferența dintre demineralizarea dinților și cariile dentare

Demineralizarea dinților și cariile dentare sunt adesea confundate, deși reprezintă etape diferite ale aceluiași proces. Demineralizarea este începutul: smalțul începe să piardă minerale, iar pe suprafața dinților apar pete albe. Partea bună este că, în acest stadiu incipient, leziunea este reversibilă cu ajutorul intervenției medicului stomatolog.

Cariile dentare apar atunci când procesul de demineralizare nu este oprit la timp, iar bacteriile pătrund adânc în structura dintelui. Astfel, are loc o distrugere ireversibilă a smalțului și dentinei. Când ajungeți în acest stadiu, tratamentul devine complex și poate necesita obturații sau intervenții mai invazive. Din acest motiv, este important să mergeți la consult stomatologic pentru a primi un tratament adecvat pentru carii la copii sau adulți.

Știați că placa dentară este compusă din peste 300 de tipuri diferite de bacterii?

Cum afectează demineralizarea smalțul dentar

Smalțul dentar protejează dinții împotriva factorilor externi. Atunci când acesta își pierde mineralele, pot apărea mai multe probleme:

  • – Dinții afectați devin sensibili la variații de temperatură și la alimente dulci sau acide;
  • – Suprafața dintelui își pierde luciul natural și capătă un aspect poros sau mat;
  • – Crește semnificativ riscul de fisuri și fracturi, mai ales la dinții frontali sau molari, care suportă presiuni mari în cavitatea orală;
  • – Estetica este afectată, pentru că pe dinți încep să apară pete albe sau galbene.

Pacienții care nu urmează un tratament rapid vor suferi o deteriorare accentuată a smalțului, favorizând astfel apariția cariilor și a complicațiilor asociate.

Demineralizare dinți - Cauze principale

Demineralizarea dinților este influențată de o combinație de factori interni și externi. Principalele cauze care stau la baza acestui proces sunt:

  • – Alimentația bogată în zaharuri și acizi – consumul excesiv de dulciuri, băuturi carbogazoase, sucuri acidulate și alimente procesate favorizează crearea unui mediu acid în cavitatea bucală; 
  • – Igiena orală deficitară și placa bacteriană – atunci când periajul nu este realizat corect și în mod constant, placa bacteriană se acumulează pe dinți. Prin urmare, aceasta produce acizi care accelerează procesul de demineralizare și favorizează apariția cariilor;
  • – Lipsa fluorului în pasta de dinți – lipsa fluorului în pasta de dinți duce la vulnerabilitatea smalțului, făcându-l incapabil să reziste atacurilor acizilor;
  • – Dezechilibrele minerale (calciu, fosfor, magneziu) cauzate de o dietă săracă în minerale sau de probleme de absorbție pot împiedica refacerea smalțului;
  • – Gura uscată și producția scăzută de salivă – saliva neutralizează acizii și furnizează minerale pentru remineralizare. În lipsa ei, riscul de demineralizare a dinților crește semnificativ;
  • – Problemele medicale și tratamentele (reflux gastric, chimioterapie, medicamente care reduc saliva) pot favoriza mediul acid și pot reduce secreția salivară. De asemenea, anumite medicamente care produc xerostomie cresc vulnerabilitatea smalțului.

Știați că omul secretă zilnic 1,5 litri de salivă? Saliva acționează ca un dezinfectant natural, curățând gingiile și dinții și prevenind apariția cariilor. Saliva reglează pH-ul, menținându-l la o valoare de aproximativ 6,5, neutralizând aciditatea care favorizează dezvoltarea bacteriilor.

Demineralizare dinți - Simptome

Este important să recunoașteți din timp simptomele asociate demineralizării dinților pentru a preveni complicațiile. Cele mai comune simptome sunt următoarele:

  • – Apariția petelor albe sau opace pe suprafața dinților – acestea sunt primele indicii că smalțul începe să își piardă din minerale;
  • – Sensibilitatea dentară la rece, cald sau dulce – este un semn frecvent al smalțului slăbit, care permite stimulilor să ajungă mai aproape de dentină;
  • – Aspectul mat sau poros al smalțului – dinții încep să își piardă luciul natural și devin mai puțin estetici;
  • – Fragilitatea și predispozitia la fisuri sau carii – smalțul este deja subțiat din cauza demineralizării și începe să cedeze ușor la presiuni mecanice;
  • – Respirație neplăcută persistentă – placa bacteriană și smalțul deteriorat pot contribui la halitoză.

Ai unul dintre simptomele de mai sus? Programează-te la un consult de specialitate!

Demineralizare dinți - Cum se pune diagnosticul

Demineralizare Dinti

Diagnosticul pentru demineralizarea dinților se pune în urma unui consult stomatologic realizat de un medic stomatolog București. Medicul dentist poate identifica începerea procesului de demineralizare și poate recomanda metode de tratament personalizate. Printre investigațiile utilizate se numără:

  • – Examen clinic – este important să începeți cu o evaluare la o clinică stomatologică specializată; 
  • – Radiografie – cu ajutorul acestei investigații, medicul va putea identifica zonele ascunse de demineralizare dinți și eventualele carii incipiente;
  • – Transiluminarea cu fibră optică – o tehnică modernă prin care lumina detectează leziunile de smalț, oferind informații utile pentru tratament demineralizare dinți copii sau adulți;
  • – Dispozitive de fluorescență cu laser – acestea sunt utile pentru identificarea precoce a zonelor cu smalț slăbit, facilitând intervenții rapide și eficace de remineralizare dinți.

Demineralizare dinți - Riscuri și complicații

Demineralizarea dinților poate fi un proces reversibil, cu condiția ca medicul stomatolog să intervină la timp. În lipsa unui consult stomatologic la timp, pot apărea diverse complicații, precum:

  • – Evoluția către carii dentare profunde – leziunile devin ireversibile și necesită tratamente complexe;
  • – Sensibilitate accentuată și durere – disconfortul crește odată cu subțierea smalțului;
  • – Slăbirea structurii dintelui și fracturi dentare – dinții devin fragili și predispuși la rupere;
  • – Risc crescut de infecții și necesitatea unor tratamente complexe – netratată, o simplă demineralizare a dinților poate duce la tratamente endodontice sau extracții;
  • – Impact estetic – petele și aspectul poros al dinților dăunează esteticii zâmbetului și, implicit, încrederii de sine.

Tratament pentru demineralizarea dinților

Demineralizare Dinti

Tratamentul pentru demineralizarea dinților variază în funcție de gradul de afectare și poate include următoarele metode eficiente:

  • – Pastă de dinți și geluri cu fluor – ajută la remineralizare și refacerea smalțului, reducând sensibilitatea dentară, fiind recomandate și în tratamentul pentru demineralizare dinți copii;
  • – Lacuri și tratamente profesionale cu fluor aplicate de medicul stomatolog – asigură o protecție durabilă a smalțului și fac parte din stomatologia pediatrică, fiind disponibile în cabinetele de stomatologie București;
  • – Suplimente cu calciu, fosfor și vitamina D – ajută la întărirea dinților și a oaselor, susținând sănătatea dentară și a scheletului;
  • – Terapia cu laser și tratamente stomatologice avansate – stimulează remineralizarea și refacerea zonelor afectate;
  • – Periajul profesional – elimină placa bacteriană și previne agravarea leziunilor;
  • – Detartrajul – este un tratament esențial pentru prevenirea complicațiilor;
  • – Albirea dentara profesionala – îmbunătățește estetica și uniformizează culoarea dinților. 

Nu sta până în ultimul moment fără tratament specializat! Programează-te la consult!

Demineralizare dinți - Prevenție

Prevenția demineralizării dinților este mai simplă și mai eficientă decât tratamentul. Printre cele mai recomandate măsuri se numără:

  • – Periajul corect de două ori pe zi și folosirea aței dentare – foarte eficiente pentru eliminarea plăcii bacteriene și prevenirea apariției dinților demineralizați copii;
  • – Folosirea unei paste de dinți cu fluor sau hidroxiapatită – esențială pentru întărirea smalțului și susținerea procesului de remineralizare;
  • – Limitarea consumului de băuturi acidulate și dulciuri – ajută la reducerea expunerii la acizi;
  • – Vizite regulate la stomatolog pentru controale și igienizări profesionale – igienizările regulate și controalele periodice permit prevenirea și tratarea demineralizării dinților în stadii incipiente.

Întrebări frecvente despre demineralizarea dinților

Cele mai frecvente întrebări despre demineralizarea dinților sunt legate de simptomele și de alimentele care contribuie la apariția ei.

Smalțul demineralizat se poate repara în stadii incipiente. Acesta se poate remineraliza cu ajutorul fluorului, al suplimentelor alimentare și al tratamentelor stomatologice. Însă în stadiile avansate, eroziunea smalțului nu mai pot fi regenerată complet.

Printre simptomele timpurii ale demineralizării dinților se numără petele albe, sensibilitatea și aspectul mat al smalțului. Acestea sunt cele mai evidente semne ale acestui proces.

Demineralizarea smalțului este favorizată de diverse alimente, cum ar fi dulciurile, băuturile acidulate, sucurile de fructe acide și alimentele procesate. Acestea accelerează pierderea mineralelor.

Unele remedii naturale, cum ar fi uleiul de cocos, ceaiul verde sau alimentația bogată în calciu, pot ajuta la protejarea smalțului. Cu toate acestea, eficiența lor nu se poate compara cu tratamentele stomatologice profesionale.

Da, dinții temporari ai copiilor sunt mai sensibili. De asemenea, cei mici consumă frecvent dulciuri și alte alimente acide. Prin urmare, riscul de demineralizare a dinților crește.

Băuturile acide scad pH-ul din cavitatea bucală, dizolvând mineralele din smalț și accelerând procesul de demineralizare.

Procesul de remineralizare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de severitatea leziunilor și de modul în care pacientul respectă tratamentele recomandate.

Sursa foto: Freepik, Unsplash

Leave A Reply