Detartrajul dentar este o procedură profilactică minim invazivă necesară pentru menținerea sănătății orale, ce implică îndepărtarea plăcii dentare și a tartrului acumulat pe dinți și în spațiile de sub gingii.
Procedura este efectuată de către un medic stomatolog sau un igienist dentar, fără a fi necesară anestezia.
În majoritatea cazurilor, detartrajul profesional, împreună cu un periaj profesional, se recomandă a se efectua la intervale de 6 luni, în timpul controalelor stomatologice de rutină.
Ce înseamnă detartraj dentar profesional?
Detartrajul dentar profesional este o procedură efectuată exclusiv într-un cabinet stomatologic, de către un medic stomatolog sau igienist, cu ajutorul unor instrumente speciale.
Procedura are ca scop îndepărtarea tuturor depunerilor de tartru, un mineral format pe suprafața dinților care nu poate fi îndepărtat prin periajul dentar obișnuit, din cauza durității sale. Detartrajul periodic al dinților este necesar pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților și pentru a preveni apariția unor probleme dentare mai grave.
Tipurile de detartraj
Există mai multe metode de detartraj dentar, fiecare cu caracteristici și beneficii proprii. Cele mai comune tipuri sunt detartrajul manual, detartrajul cu ultrasunete și detartrajul sonic. Fiecare tehnică are avantaje specifice, iar utilizarea unei anumite tehnici se face în funcție de starea dentară a pacientului și de preferințele specialistului.
Detartraj manual
Detartrajul manual se efectuează folosind instrumente specializate, cum ar fi chiuretele și scalerele, care permit îndepărtarea manuală a plăcii dentare și a tartrului. Această metodă necesită o dexteritate ridicată din partea medicului dentist, deoarece tehnica este mai laborioasă comparativ cu alte metode. Cu toate acestea, detartrajul manual este extrem de eficient în îndepărtarea depunerilor de la suprafața dinților și poate fi preferat în anumite cazuri, pentru controlul direct asupra zonei tratate.
Detartraj cu ultrasunete
Detartrajul cu ultrasunete utilizează undele sonore pentru a fragmenta și îndepărta placa dentară și tartrul. Dispozitivul cu ultrasunete (tip specific de aparat de detartraj profesional) produce unde sonore care sparg depunerile dure, făcându-le mai ușor de eliminat. Această tehnică este mai rapidă și mai eficientă decât metoda manuală, ceea ce reduce disconfortul pacientului. De asemenea, detartrajul cu ultrasunete este adesea preferat pentru curățarea zonelor greu accesibile și pentru tratamentele preventive.
Detartraj sonic
Detartrajul sonic utilizează un aparat care emite vibrații de frecvență înaltă pentru a curăța dinții. Spre deosebire de un detartraj ultrasonic, care se bazează pe unde sonore, metoda sonic se bazează pe vibrații pentru a fragmenta și îndepărta placa dentară și tartrul. Tehnica este mai delicată pentru țesuturile gingivale și poate fi mai confortabilă pentru pacienți. Detartrajul sonic reduce semnificativ riscurile de deteriorare a smalțului dentar și a gingiilor.
Cât costă un detartraj?
Costul unui detartraj poate varia considerabil în funcție de complexitatea procedurii, tehnologiile utilizate (tipul de detartraj), precum și de experiența și reputația medicului stomatolog. Detartrajul sonic și cel cu ultrasunete sunt în general mai costisitoare decât detartrajul manual, datorită tehnologiei avansate implicate.
Programeaza-te aici pentru o igienizare completă!
Preț detartraj dentar profesional
Etape detartraj profesional
Pentru a asigura o curățare completă și eficientă a dinților și a gingiilor, detartrajul profesional se desfășoară în mai multe etape. În primul rând, se impune efectuarea unei examinări complete a cavității bucale, în vederea evaluării stării generale de sănătate a gingiilor și a danturii. Pe baza evaluării inițiale, specialistul va decide metoda și abordarea potrivite pentru detartraj.
Detartrajul propriu-zis
Detartrajul începe cu îndepărtarea tartrului supra și subgingival, fie manual, cu ajutorul unor chiurete sau a scalerelor, fie folosind un dispozitiv ultrasonic. După detartraj, se continuă cu efectuarea unui periaj profesional.
Periaj profesional
Periajul profesional este o procedură efectuată în cabinetul stomatologic, uneori anterior detartrajului dentar sau în completarea sa, cu scopul de a curăța în profunzime dinții și gingiile. Comparativ cu periajul cu o periuță dentară, periajul dentar profesional presupune utilizarea unor instrumente specializate, care sunt capabile să îndepărteze eficient placa bacteriană și tartrul subgingival, precum și petele superficiale de pe suprafața dinților.
Știați că? Un fapt curios este că, în China, prima periuță de dinți asemănătoare celei pe care o folosim în prezent a fost confecționată în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.). La mai bine de un mileniu distanță, între anii 1940 și 1950, avea să fie recunoscută profesia de igienist dentar și totodată să apară și periajul profesional, efectuat cu instrumente specializate.
Airflow dentar
Airflow-ul dentar este o procedură de igienă orală non-invazivă care utilizează un jet de aer comprimat, apă și particule de bicarbonat de sodiu sau glicină pentru a îndepărta placa dentară și petele de pe suprafața dinților. Tehnologia se bazează pe principiul abraziv al particulelor fine care, prin impactul lor, curăță eficient suprafața dentară fără a afecta smalțul. Procedura este deosebit de eficientă pentru îndepărtarea petelor cauzate de alimente, băuturi sau fumat, dar și pentru curățarea zonelor interdentare și a suprafețelor greu accesibile cu periuța de dinți obișnuită.
Care este diferența dintre detartraj și periaj profesional?
Detartrajul și periajul profesional sunt două proceduri de igienă orală distincte, utilizate în scop profilactic, pentru a menține sănătatea cavității bucale. Diferența fundamentală între acestea constă în natura și scopul lor: detartrajul este o procedură terapeutică și profilactică ce îndepărtează tartrul durificat și bacteriile patogene, în general pentru prevenția bolilor parodontale, în timp ce periajul profesional este o procedură de finisare și lustruire ce îmbunătățește aspectul dinților și completează detartrajului.
Cât durează un detartraj profesional?
Durata unui detartraj profesional poate varia în funcție de cantitatea de tartru acumulată, starea generală a sănătății orale a pacientului și complexitatea cazului specific. Pentru pacienții cu o acumulare moderată de tartru și fără probleme parodontale semnificative, procedura poate fi finalizată în aproximativ 30 de minute. În schimb, pentru pacienții care prezintă o acumulare semnificativă de tartru sau care suferă de boli parodontale avansate, detartrajul poate dura până la 60 de minute sau peste.
În cazurile complexe, când există o acumulare extensivă de tartru subgingival și inflamație gingivală severă, mai multe sesiuni de detartraj dentar pot fi necesare pentru a asigura o curățare completă și eficientă. De asemenea, în aceste situații, medicul stomatolog poate recomanda administrarea de anestezice locale pentru a diminua disconfortul pacientului.
O dată la cât timp se recomandă efectuarea unui detartraj?
Detartrajul efectuat cu regularitate înlocuiește astfel de practici antice și determină o curățare eficientă a danturii, mai eficientă decât metodele enunțate anterior. Ce înseamnă intervale regulate de timp? Medicii recomandă efectuarea unui detartraj dentar la fiecare 6 luni persoanelor fără probleme de sănătate orală și mai frecvent (3-4 luni) persoanelor cu afecțiuni orale sau fumătorilor.
Știați că? Un fapt curios este că, în China, prima periuță de dinți asemănătoare celei pe care o folosim în prezent a fost confecționată în timpul dinastiei Tang (618-907 d.Hr.). La mai bine de un mileniu distanță, între anii 1940 și 1950, avea să fie recunoscută profesia de igienist dentar și totodată să apară și periajul profesional, efectuat cu instrumente specializate.
Restricții & indicații - Ce să nu faci după detartraj
După un detartraj, pentru a facilita vindecarea și a menține sănătatea orală optimă, este recomandat să se țină cont de anumite restricții și indicații generale. Fumatul trebuie evitat imediat după procedură, deoarece poate irita gingiile și poate introduce toxine dăunătoare în cavitatea bucală. În plus, evitarea consumului de alimente și băuturi colorate este recomandată pentru a preveni pătarea dinților, deoarece smalțul poate fi mai susceptibil la colorare după detartraj. O altă indicație vizează creșterea aportului de lichide, pentru a menține un flux salivar sănătos, pentru prevenirea acumulării plăcii bacteriene.
Întrebări frecvente
Dinții devin mai sensibili după efectuarea detartrajului?
Procesul de refacere a gingiei după detartraj poate determina o ușoară sensibilitate dentară și gingivală în urma procedurii. Sensibilitatea este de obicei temporară, fiind o consecință directă a expunerii dentinei, un țesut dur situat sub smalțul dentar, la nivelul căruia se regăsesc canalicule dentinare ce conțin, în unele cazuri, terminații nervoase. De asemenea, sensibilitatea poate fi o consecință a expunerii rădăcinilor dentare, o problemă întâlnită la pacienții cu boala gingivală și retracție gingivală.
Detartrajul dentar este dureros?
Detartrajul dentar nu este, în general, o procedură dureroasă, dar poate fi inconfortabilă pentru unii pacienți, în special dacă există inflamație gingivală sau tartru subgingival. Gradul de disconfort variază de la o persoană la alta, în funcție de starea sănătății orale și de pragul individual de durere. În prezența durerii, medicul stomatolog care efectuează procedura poate recurge la utilizarea anesteziei locale.
Există alimente sau băuturi interzise după detartraj?
După detartraj, este recomandat să se evite consumul de alimente și băuturi care pot irita gingiile sau pot colora dinții, dar și alimentele și băuturile acide (cum ar fi citricele și sucurile de citrice), alimentele foarte reci sau fierbinți, dar și cele dure sau crocante care ar putea provoca disconfort sau traumatisme gingivale.
Pot efectua un detartraj dacă sunt însărcinată sau dacă alăptez?
Detartrajul poate fi efectuat în siguranță în timpul sarcinii, cu condiția informării în prealabil a medicului stomatolog cu privire la sarcină, în cazul în care se dorește efectuarea unei anestezii locale (dacă există un grad ridicat de disconfort în timpul procedurii). Detartrajul poate fi efectuat, de asemenea, pe perioada alăptării, fără a exista niciun risc cu privire la siguranța laptelui matern sau la sănătatea copilului.
Pot să fumez dacă doar ce mi-am făcut detartraj?
Fumatul după un detartraj nu este recomandat. Substanțele toxice regăsite atât în țigările clasice, cât și în cele electronice, pot irita țesuturile gingivale, sensibile după procedură, sporind astfel riscul de inflamație și infecție. În plus, fumul de țigară conține particule care pot adera la suprafața dinților, reducând astfel beneficiile detartrajului.
Se poate face detartraj dacă am carii?
Curățarea printr-un detartraj dentar a tartrului și a plăcii bacteriene este recomandată nu doar pentru prevenirea cariilor dentare, ci și pentru gestionarea lor. Prin îndepărtarea tartrului și a plăcii, detartrajul ajută la reducerea încărcăturii bacteriene din cavitatea bucală, contribuind astfel la prevenirea extinderii cariilor. În consecință, detartrajul poate fi efectuat inclusiv în cazul existenței unor carii.
Detartrajul se face sub anestezie?
Detartrajul nu se efectuează, de obicei, sub anestezie. Procedura este, în general, tolerată bine de către majoritatea pacienților și implică doar un disconfort minor, nu și dureri. Posibilitatea efectuării anesteziei locale există, însă, pentru pacienții care prezintă sensibilitate dentară crescută, gingii inflamate sau boli parodontale avansate.