O structură radiculară stabilă exercită un rol fundamental în menținerea sănătății orale și în asigurarea longevității tratamentelor protetice. Utilizarea unui pivot dentar în reconstrucția unui dinte grav afectat permite distribuirea corectă a forțelor masticatorii, oferind protecție atât rădăcinii restante, cât și dinților învecinați. Stabilitatea pe termen lung a pivotului depinde de mai mulți factori, inclusiv de calitatea materialelor utilizate, tehnica de inserare și îngrijirea ulterioară. Costurile asociate tratamentului cu pivot dentar variază în funcție de complexitatea cazului și de materialele utilizate.

Ce este un pivot dentar?
Pivotul dentar este un dispozitiv protetic folosit în reconstrucțiile protetice, cu scopul de a reconstrui porțiunea coronară a unui dinte care a suferit pierderi extinse de substanță dură. Pivotul asigură sprijin pentru coroana finală și protejează structura radiculară împotriva stresului masticator crescut.
Pivot dentar - Componente
Pivotul dentar include două segmente: segmentul care intră în canalul radicular și segmentul care rămâne la nivel coronar. Primul are rol de ancora internă, iar al doilea susține reconstrucția protetică. Fiecare componentă necesită proprietăți mecanice și chimice specifice, pentru a rezista forțelor ce apar în timpul masticației.
Partea radiculară
Segmentul radicular al pivotului este conceput pentru a se încadra precis în canalul dintelui, în raport cu conformația anatomică și lungimea rădăcinii. Calitatea obturației radiculare influențează stabilitatea structurală, pentru că materialul endodontic trebuie să sigileze corect zona apicală. Există variante de pivot cu suprafață netedă și variante cu suprafață filetată, fiecare cu un mod distinct de distribuție a forțelor masticatorii.
Partea coronară
Segmentul coronar al pivotului servește ca suport pentru materialele ce vor reface forma dintelui. Partea coronară influențează rezistența bontului protetic și capacitatea de a susține coroana definitivă. Forma și înălțimea segmentului coronar depind de spațiul protetic disponibil și de poziția gingiei. Legătura dintre partea coronară și cimentul de restaurare trebuie să fie stabilă, pentru a preveni microfisurile.
Tipuri de pivot dentar
Există modele turnate, piese metalice standardizate, piese din zirconiu și sisteme prefabricate din fibră de sticlă, fiecare tip cu caracteristici tehnice diferite, care pot avantaja anumiți pacienți, în funcție de morfologia rădăcinii și de cerințele estetice.
Pivot dentar prefabricat
Varianta prefabricată nu necesită modelare individuală în laborator, astfel că tratamentul durează mai puțin. Pivoturile prefabricate vin în multiple dimensiuni și forme, astfel încât medicul le alege în funcție de particularitățile canalului. Adaptarea se realizează prin proceduri efectuate direct în cabinet, fapt care reduce numărul de ședințe și scurtează durata totală a tratamentului. Prefabricatele pot fi metalice sau din fibră de sticlă, fiecare tip cu avantaje specifice.
Pivot metalic prefabricat
Pivotul metalic prefabricat asigură o rezistență mecanică superioară, adaptată solicitărilor ocluzale intense din cavitatea orală. Deși legătură rigidă dintre material și peretele canalului dentar asigură o durabilitate superioară, se observă limitări din punct de vedere estetic, în special în zonele vizibile, și o conductibilitate termică ridicată, ce poate determina sensibilitate la schimbări de temperatură. Pivotul metalic este preferat pentru zonele asupra cărora se exercită presiuni masticatorii intense (se consideră pivot măsea).
Pivot fibră de sticlă prefabricat
Pivotul din fibră de sticlă prefabricat se remarcă prin proprietățile biomecanice apropiate de cele ale structurii dentare, conferind o elasticitate similară dentinei. Aspectul estetic reprezintă un avantaj notabil, deoarece culoarea pivotului se armonizează cu nuanța dinților naturali, fiind preferat în zonele frontale.
Pivotul din fibră de sticlă prefabricat este singurul disponibil în cadrul clinicii noastre. Acesta oferă avantaje biomecanice superioare, având o elasticitate asemănătoare dentinei și o estetică naturală, integrându-se armonios în structura dentară.
Mențiune: Celelalte tipuri de pivoți care urmează a fi menționate – turnați, metalici, din zirconiu sau alte sisteme prefabricate – nu sunt disponibile în clinica noastră. Informațiile au un scop exclusiv informativ. În cazul în care este neapărată nevoie de un pivot ce urmează a fi expus, acesta se poate realiza în cadrul clinicii Upgrade.
Pivot dentar turnat
Pivotul dentar turnat se confecționează individual, pe baza unei amprente, și se potrivește exact în canalul radicular. Pivotul turnat corespunde exact diametrului și lungimii canalului, fără spații libere care pot duce la microinfiltrații. Turnarea minimizează riscul de fractură, deoarece structura pivotului urmărește conturul specific. Se recomandă acest tip de pivot pentru rădăcini cu anatomie particulară, unde un pivot standard nu s-ar potrivi. Procesul implică mai multe ședințe și costuri mai mari.
Pivot dentar metalic
Pivotul dentar metalic este folosit frecvent în reconstrucțiile protetice, datorită rezistenței sale și a costului accesibil. Pivotul metalic rezistă la presiuni mari și la forțe ocluzale semnificative, ceea ce îl face potrivit în zonele supuse unei presiuni masticatorii intense. Există și argumente împotriva unui pivot dentar metalic, care privesc conductibilitatea termică a materialului.
Deoarece schimbările bruște de temperatură pot afecta dentina (dacă nu există suficientă protecție), poate exista o sensibilitate la consumul de alimente reci sau fierbinți. În plus, transferul rapid al temperaturilor prea ridicate sau prea scăzute prin structura metalică poate influența rădăcina dintelui și poate provoca contracții și dilatări microscopice care, în timp, pot contribui la apariția fisurilor.
Pivot dentar zirconiu
Pivotul dentar din zirconiu este preferat de către medicii stomatologi, datorită faptului că este atât rezistent, cât și estetic. Zirconiul are proprietăți mecanice care se apropie de cele ale metalelor, însă culoarea materialului se potrivește mai bine cu nuanța dintelui natural. Structura pivotului din zirconiu rezistă la solicitări mari, fără deformare semnificativă, dar are o fragilitate ușor crescută față de metale.
Pivot dentar vs Implant dentar - Diferența dintre ele
Diferența fundamentală dintre pivot și implantul dentar constă în faptul că pivotul se bazează pe rădăcina dentară existentă, în timp ce implantul înlocuiește un dinte extras în totalitate. Pivotul dentar presupune reabilitarea unui dinte cu rădăcină conservată, care se găsește în stare funcțională parțial, dar care necesită reconstrucție pentru susținerea coroanei protetice. Implantul se introduce în osul alveolar și preia rolul rădăcinii naturale, ceea ce implică un proces de osteointegrare. Costurile, durata tratamentului și complexitatea chirurgicală diferă. Pentru a afla care este soluția potrivită pentru tine și a beneficia de un plan de tratament personalizat, programează o consultație la specialistul nostru!
Știați că? Nu cu mult timp în urmă, protezele dentare erau cadouri obișnuite de nuntă în Insulele Britanice? În acea perioadă, mulți oameni se așteptau să-și piardă și să li se extragă dinții de la o vârstă fragedă.
Când este recomandat un pivot dentar
Pivotul dentar este recomandat de fiecare dată când există dorința de a reconstrui un dinte afectat într-o proporție considerabilă, dar care păstrează o rădăcină stabilă, tratată în mod corect. Dacă situația canalului este favorabilă, iar parodonțiul rămâne sănătos, pivotul reprezintă o cale rațională de prelungire a vieții dintelui.
Restaurarea dinților cu pierderi masive de coroană
Un pivot dentar sprijină restaurarea dinților cu porțiuni coronare compromise din cauza leziunilor cariogene, fracturilor sau eroziunilor chimice. Cantitatea redusă de substanță dentară coronară face imposibilă ancorarea unei simple obturații sau a unei coroane clasice. Pivotul îmbunătățește retenția prin extinderea suportului către interiorul rădăcinii. Fără pivot, coroana protetică s-ar putea desprinde ușor sub presiunea masticatorie.
Post-tratament endodontic
Pivotul dentar devine opțiunea principală în majoritatea cazurilor post-tratament endodontic, când coroana dintelui rămâne distrusă sub un anumit procent. Obturarea canalului cu un material endodontic bine compactat și sigilat reprezintă un pas indispensabil. Un dinte fără pulpa vitală necesită protecție suplimentară, pentru că riscul de fractură crește. Pivotul stabilește o conexiune fermă între rădăcină și restaurarea protetică.
Fracturi dentare
Fracturile dentare complică modul de abordare terapeutică, mai ales dacă linia de fractură se apropie de zona subgingivală. Un pivot dentar se montează pentru a stabiliza segmentul radicular și pentru a furniza suportul necesar unei eventuale coroane. Tipul fracturii (oblică, orizontală sau verticală) influențează decizia clinică.
Dinți cu rădăcini slăbite sau scurte
Un pivot necesită o ancorare profundă pentru a distribui uniform forțele masticatorii. În cazul rădăcinilor scurte, ancorarea pivotului poate fi limitată, ceea ce duce la o retenție redusă. Dacă pereții rădăcinii sunt subțiri sau slăbiți, există riscul de fractură în urma aplicării forțelor masticatorii. Pivotul din fibră de sticlă este preferat în cazul rădăcinilor scurte sau fragile, deoarece distribuie mai uniform forțele și reduce riscul de fractură.

Pivot dentar - Contraindicații
Există situații în care pivotul dentar nu se recomandă, deoarece succesul tratamentului ar putea să nu fie asigurat. Situațiile care contravin utilizării unui pivot dentar includ:
- – diverse afecțiuni sistemice severe;
- – afecțiuni locale ale cavității bucale;
- – os insuficient;
- – dinți cu fracturi radiculare verticale sau orizontale severe;
- – dinți care nu au beneficiat de tratament endodontic corect efectuat;
- – anatomie complexă a canalului radicular;
- – reacții alergice la materialele din care sunt fabricați pivoții dentari.
Știați că? Câinii au 42 de dinţi, pisicile au 30 de dinţi, porcii au 44 de dinţi şi un armadillo (un fel de dinozaur în miniatură) are 104 dinţi.
Durata de viață - Cât rezistă un pivot dentar?
Durata de viață a unui pivot dentar poate atinge intervale extinse, între cinci și zece ani sau chiar mai mult, în funcție de calitatea tratamentului și de modul de îngrijire orală. Persistența rezultatelor clinice favorabile depinde de stabilitatea țesuturilor dentare, de reușita tratamentului endodontic și de tipul materialelor folosite la confecționarea pivotului.
Cât costă un pivot dentar?
Costurile unui pivot dentar variază în funcţie de tipul de material (metal, fibră de sticlă, zirconiu), de tehnica aplicată (prefabricat sau turnat) şi de necesitatea unor proceduri suplimentare (tratamente endodontice, refaceri gingivale). Un pivot dentar pret poate începe de la valori moderate şi creşte pe măsură ce se adaugă manopere complexe. Factori precum localizarea dintelui (molar vs. dinte frontal), condiţia ţesutului osos şi starea canalului radicular influenţează, de asemenea, costurile totale.
Pivot dentar - Preț
Pivotul dentar reprezintă doar o componentă a unei reconstrucții protetice, astfel că prețul final poate include și alte proceduri, cum ar fi tratamentul endodontic, reconstrucția coronară sau cimentarea unei coroane definitive.
Pivot dentar - Avantaje și Dezavantaje
Restaurările protetice cu un pivot dentar sunt frecvent utilizate în stomatologie pentru a reface funcționalitatea și estetica unui dinte grav afectat. Avantajele procedurii sunt semnificativ mai mari decât dezavantajele, deoarece se evită extracția dintelui și se păstrează rădăcina naturală a dintelui. Pentru a te asigura că alegi cea mai durabilă și potrivită soluție pentru sănătatea dintelui tău, programează-te la o consultație! Specialistul nostru îți va oferi recomandările necesare pentru un rezultat de lungă durată.
Pivot dentar – Avantaje
Utilizarea unui pivot dentar prezintă numeroase beneficii, atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic. Dacă rădăcina este suficient de stabilă, pivotul poate asigura o restaurare durabilă și eficientă. Principalele avantaje includ:
- – conservarea rădăcinii dentare;
- – îmbunătățirea stabilității unei coroane dentare;
- – restaurarea funcției masticatorii;
- – distribuția optimă a forțelor ocluzale;
- – timp de tratament relativ scurt;
- – cost mai redus (comparativ cu implantul dentar);
- – posibilitatea utilizării unor materiale moderne și estetice;
- – tratament minim invaziv;
- – alternativă eficientă pentru dinții cu pierdere coronară severă.
Pivot dentar- Dezavantaje
Deși pivotul dentar oferă multiple avantaje, există și unele limitări și riscuri asociate tratamentului. Succesul pe termen lung depinde de mai mulți factori, inclusiv de starea rădăcinii, calitatea tratamentului endodontic și forțele exercitate asupra pivotului. Dezavantajele includ:
- – necesitatea unui tratament endodontic corect efectuat anterior înserării pivotului;
- – risc de fractură radiculară;
- – posibilitatea apariției microinfiltrațiilor;
- – limitări în cazul rădăcinilor scurte sau slăbite;
- – durată de viață variabilă;
- – posibile reacții alergice la anumite materiale.
Tratamentul stomatologic cu pivot dentar - Etape
Reabilitarea protetică a unui dinte cu pierdere masivă de structură coronară presupune o abordare terapeutică etapizată, care include evaluarea clinică și radiologică, tratamentul endodontic, pregătirea canalului radicular, selecția și inserarea pivotului, reconstrucția coronară și supravegherea postoperatorie.
Consultație și planificarea tratamentului
Orice tratament protetic începe cu o evaluare detaliată a dintelui restant, pentru a stabili viabilitatea utilizării unui pivot dentar. Consultația implică:
- – examinarea clinică a dintelui afectat, a țesuturilor parodontale și a dinților înconjurători;
- – teste de percuție și de sensibilitate termică;
- – radiografie retroalveolară sau tomografie computerizată cu fascicul conic (CBCT);
- – examinarea ocluzală.
Dacă dintele prezintă o rădăcină viabilă, fără fracturi radiculare sau resorbții avansate, se poate planifica inserarea unui pivot dentar. În cazul în care prognosticul este rezervat, se analizează alternative, precum extracția și înlocuirea printr-un implant dentar. Pentru programarea unei consultații specializate, pacienții pot accesa secțiunea de contact.
Tratamentul endodontic
Pentru ca un pivot dentar să fie funcțional și stabil pe termen lung, rădăcina trebuie să fie corect tratată endodontic. Tratamentul endodontic presupune, printre altele, debridarea mecanico-chimică a canalelor radiculare și obturarea canalului cu materiale biocompatibile. Un tratament endodontic incomplet sau defectuos poate duce la apariția unor leziuni periapicale, care compromit stabilitatea pivotului și care pot necesita retratament sau chiar extracție.
Pregătirea rădăcinii pentru pivot
Odată ce tratamentul endodontic este finalizat, urmează etapa de pregătire a canalului pentru inserarea pivotului. Pregătirea rădăcinii presupune:
- – îndepărtarea unei porțiuni din materialul de obturație radiculară;
- – lărgirea canalului cu freze speciale;
- – clătirea canalului cu soluții antiseptice (hipoclorit de sodiu, EDTA).
Alegerea și pregătirea pivotului
Tipul de pivot ales depinde de poziția dintelui, caracteristicile radiculare și preferințele pacientului. Pivotul metalic turnat este utilizat frecvent pentru dinții posteriori, datorită rezistenței mecanice crescute, în timp ce pivotul din fibră de sticlă și cel din zirconiu sunt folosiți pentru dinții frontali, datorită avantajului estetic.
Pregătirea pivotului presupune verificarea dimensiunilor, adaptarea la canal și tratarea suprafeței pentru a optimiza aderența la cimentul de fixare. În cazul pivoturilor prefabricate, se pot face ajustări pentru a îmbunătăți potrivirea.
Inserarea pivotului
Pentru fixarea pivotului în canal, se utilizează un ciment adeziv biocompatibil. Pivotul este introdus cu atenție în canal, iar surplusul de ciment este îndepărtat. Se verifică radiologic poziția pivotului și se asigură o fixare stabilă, fără microspații care ar putea favoriza infiltrarea bacteriană.
Reconstrucția coroanei dentare
După ce pivotul este fixat, se realizează reconstrucția bontului protetic, folosind materiale compozite sau coroane provizorii. Reconstrucția coronară trebuie să respecte principiile biomecanice ale dinților naturali, oferind un suport optim pentru proteza finală.
Plasarea coroanei definitive
Plasarea coroanei presupune ajustarea marginii protetice (pentru o potrivire optimă cu bontul), testarea funcționalității și a adaptării ocluzale (pentru a preveni suprasolicitarea pivotului), urmată de cimentarea definitivă cu materiale biocompatibile.
Îngrijirea postoperatorie și monitorizarea
Succesul pe termen lung al unui dinte cu pivot depinde de îngrijirea corespunzătoare și de controalele periodice. O monitorizare periodică prin examinări clinice și radiografii de control permite detectarea timpurie a eventualelor complicații, precum infiltrațiile marginale sau fracturile radiculare.
Întrebări frecvente despre pivotul dentar
Este dureroasă montarea pivotului dentar?
Majoritatea pacienţilor raportează un nivel redus de disconfort, datorită faptului că dintele care primeşte pivotul a trecut sau trece printr-un tratament endodontic, iar pulpa dentară nu mai este activă. Anestezia locală asigură control asupra durerii, iar procedura implică manevre minim invazive asupra canalului deja obturat. O sensibilitate minoră poate să apară în regiunea gingivală sau la nivelul ligamentelor periodontale, mai ales după ce dispare efectul anesteziei.
Cum trebuie îngrijit un dinte cu pivot?
Îngrijirea unui dinte cu pivot presupune evitarea factorilor care pot compromite stabilitatea pivotului, dar și adoptarea unor măsuri igieno-dietetice recomandate de către medicul stomatolog. Se recomandă periajul dentar de cel puțin două ori pe zi, utilizarea aței dentare și a apei de gură antiseptice pentru menținerea sănătății gingivale. Se recomandă, de asemenea, evitarea alimentelor dure sau lipicioase și participarea la controale regulate la stomatolog.
Poți mânca după montarea unui pivot dentar?
Consumul de alimente poate fi reluat în mod obişnuit după dispariţia efectului anestezic, pentru a preveni muşcarea accidentală a buzelor sau obrajilor. Imediat după cimentare, medicul recomandă evitarea mestecării intense în zona tratată, timp de câteva ore, pentru a lăsa cimentul să atingă proprietăţile fizice optime. În primele zile, se preferă o dietă moale sau moderat fermă, care să nu exercite presiune excesivă. Ulterior, regimul alimentar revine la normal, cu condiţia respectării regulilor de igienă. Mestecarea alimentelor dure (alune, oase, coji tari) este contraindicată, deoarece creşte riscul de fractură a coroanei sau de stres asupra pivotului, mai ales dacă dintele a fost slăbit anterior.
Dacă dintele este foarte distrus, se mai poate folosi pivotul dentar?
Un dinte cu probleme complexe poate beneficia de pivot dentar dacă rădăcina rămâne viabilă şi pereţii radiculari au o grosime suficientă pentru a susţine pivotul. Unii pacienţi prezintă pierderi masive de substanţă coronară, însă canalul radicular şi structura de bază a dintelui rămân apte pentru reconstrucţie. În astfel de cazuri, medicul stomatolog evaluează lungimea rădăcinii, prezenţa oricăror fracturi ascunse şi starea osului alveolar. Dacă toate condiţiile se îndeplinesc, montarea unui pivot dentar devine o alternativă viabilă la extracţie.
Ce tip de pivot dentar este cel mai rezistent?
Rezistenţa unui pivot dentar depinde de mai mulţi parametri, nu doar de material. Deși pivotul dentar metalic se remarcă prin capacitatea de a suporta forţe mari, pivotul dentar din fibră de sticla prezintă avantajul unei elasticităţi care se apropie de cea a dentinei, ce reduce riscul fracturii radiculare. Succesul clinic depinde mai mult de tehnica de inserare, de calitatea tratamentului endodontic şi de îngrijirea ulterioară, decât exclusiv de tipul pivotului.