Există momente când anumite intervenții pot fi neplăcute dar necesare, precum extracțiile. De aceea avem cele mai dotate aparate și tehnologii de ultima oră ca echipa noastră să poată să intervină chirurgical acolo și atunci când este nevoie.
Cu un zâmbet în fiecare zi, putem întineri. Tratamentele noastre cosmetice de estetică dentară minim invazive îți vor aduce acel zâmbet minunat pe care îl visezi.
Igienă orală neadecvată poate aduce la apariția cariilor și formarea plăcii bacteriene, de aceea avem în familie o echipa medicală super pregătită pentru a prevenii orice neplăceri.
Atunci când diagnosticăm nevoia unui aparat de îndreptat dinții, nu ne gândim numai la aspectul estetic cât și la cel de sănătate. Dinții drepți te pot ajută la îndreptarea mandibulei, eliminarea durerilor de umăr sau spate și chiar a viitoarelor apariții de carii din cauza dificultății menținerii unei igiene corecte.
Chiar dacă înseamnă să îți înlocuim dinții cu o dantură artificială. Dar datorită noilor tehnologii și specializarea echipei noastre de specialiști, vom face că zâmbetul tău să fie din nou estetic și sănătos.
Datorită microscopului nostru special care poate mări imaginea până la de 22 de ori, orice tratament asupra pulpei dentare este floare la ureche, prevenind căderea dinților și păstrarea lor în cea mai bună formă.
Știm că este greu să renunțăm la anumite vicii, de aceea avem grijă să îți oferim cele mai bune tratamente care să îți calmeze afecțiunea și chiar repararea estetică acolo și doar atunci când este nevoie.
Știm că mersul la dentiști pentru copii poate fi o povară, de aceea echipa noastră este pregătită mereu să îi întâmpine în cabinet cu o atmosfera plăcută și pozitivă, că ei să-și dorească să se întoarcă de fiecare dată la noi pentru consult.
Există momente când anumite intervenții pot fi neplăcute dar necesare, precum extracțiile. De aceea avem cele mai dotate aparate și tehnologii de ultima oră ca echipa noastră să poată să intervină chirurgical acolo și atunci când este nevoie.
Am ajuns într-un punct tehnologic în domeniul dentar care ne-a permis să echipăm cabinetul cu cele mai noi aparate posibile, că tu să ai de la început până la sfârșit.