ABCES DENTAR: CAUZE, SIMPTOME, TRATAMENT
Abcesul dentar este cauzat de o infecție bacteriană care pătrunde în interiorul dintelui sau în țesutul gingival, ceea ce duce la acumularea de puroi în zona afectată. Opțiunile de tratament includ incizia și drenarea infecției, tratarea canalului radicular pentru a curăța rădăcina dintelui, sau, în unele cazuri, extracția dintelui afectat.
Ce este abcesul dentar
Abcesul dentar este o afecțiune dentară cauzată de o infecție bacteriană care provoacă acumularea de puroi în zona afectată. Poate fi localizat în interiorul dintelui, la nivelul gingiilor sau în osul care susține dinții. Abcesul dentar poate afecta toate categoriile de pacienți și reprezintă o urgență stomatologică. Dacă nu este tratat, abcesul dentar poate duce la complicații grave, deoarece infecția se poate extinde în alte structuri ale organismului.
Cum apare abcesul dentar - Cauze
Infecțiile bacteriene sunt principala cauză a apariției abcesului dentar. Bacteriile din cavitatea bucală se hrănesc cu resturile alimentare, iar acest proces duce la formarea plăcii dentare. Placa dentară este compusă din peste 300 de tipuri diferite de bacterii. Dacă placa dentară nu este eliminată printr-o igienă orală corespunzătoare, acest lucru poate duce la formarea abcesului dentar.
Tipuri de abcese dentare
În funcție de zona afectată, există mai multe tipuri de abcese dentare.
Abcesul gingival
Abcesul gingival este cauzat de acumularea bacteriilor în țesutul gingival, în special în zonele unde s-au acumulat placa dentară sau resturile alimentare.
Abcesul parodontal
Bacteriile pot cauza și parodontita, o afecțiune gravă a parodonțiului. Netratată, parodontita afectează țesutul de susținere al dintelui și poate determina desprinderea țesutului gingival de rădăcina dintelui. Bacteriile se pot acumula în spațiul creat între gingie și dinte, ceea ce duce la formarea abcesului parodontal.
Abcesul periapical
În cazul abcesului periapical, bacteriile pătrund în pulpa dentară prin carii. Odată ce bacteriile ajung în pulpă, infecția se poate răspândi la osul alveolar, care susține dintele. Infecția duce la formarea abcesului periapical, caracterizat prin acumularea de puroi și inflamație în zona vârfului rădăcinii dintelui.
Simptomele abcesului dentar
Cel mai frecvent simptom al abcesului dentar îl reprezintă durerea în zona dintelui afectat. Durerea poate fi resimțită ca o pulsație sau ca o senzație de durere ascuțită și poate iradia în maxilar, alte părți ale feței sau urechea de pe aceeași parte.
Alte simptome includ:
- – Inflamație la nivelul feței;
- – Gingii roșii și inflamate;
- – Disconfort la consumul de băuturi reci sau fierbinți;
- – Durere la mestecare și înghițire;
- – Gust neplăcut în cavitatea bucală;
- – Respirație urât mirositoare;
- – Ganglioni limfatici măriți;
- – Febră.
Cum se pune diagnosticul pentru abcesul dentar
Medicul stomatolog poate stabili diagnosticul abcesului dentar. În cadrul consultației stomatologice, va examina cavitatea bucală pentru a identifica semnele inflamației și prezența puroiului. Ulterior, medicul va discuta cu pacientul despre simptomele sale. El va recomanda și realizarea unei radiografii dentare, pentru a evalua starea dintelui afectat.
Dacă și tu întâmpini simptome asociate abcesului dentar, discută cu un medic dentist. Completează formularul următor pentru o programare.
Complicații și factorii de risc pentru abcesul dentar
Abcesul dentar poate duce la complicații severe dacă nu este tratat corespunzător. Printre acestea se numără:
- – Extracția și pierderea dintelui;
- – Chistul dentar (o formațiune umplută cu lichid care se dezvoltă în jurul rădăcinii unui dinte);
- – Osteomielita maxilarului (o infecție a osului maxilar care apare din cauza răspândirii bacteriilor);
- – Sinuzita maxilară;
- – Endocardite bacteriene (o infecție a inimii care poate apărea dacă bacteriile ajung în circulația sangvină și afectează valvele cardiace);
- – Sepsis (reacția gravă a organismului la infecții).
Printre factorii de risc care duc la apariția unui abces dentar se numără:
- – Alimentația bogată în zahăr, deoarece stimulează formarea plăcii bacteriene;
- – Fumatul, deoarece poate favoriza apariția bolii parodontale;
- – Xerostomia sau sindromul de gură uscată, care apare frecvent ca efect secundar al unor medicamente;
- – Lipsa periajului regulat și a utilizării aței dentare, care permite acumularea plăcii bacteriene;
- – Amânarea vizitelor la controlul stomatologic;
- – Neglijarea detartrajelor;
- – Fracturile dentare;
- – Tratamente de canal necorespunzătoare.
Tratament abces dentar
Abcesul dentar este o urgență medicală și necesită evaluarea unui specialist pentru tratament adecvat. Medicul stomatolog va elimina infecția prin drenarea abcesului și administrarea de antibiotice, dacă este cazul.
Tratament medicamentos pentru abces dentar
Analgezicele și antiinflamatoarele pot fi prescrise pentru a ameliora temporar durerea cauzată de abcesul dentar. Aceste medicamente ajută la reducerea inflamației și a durerii, astfel pacienții putând gestiona disconfortul până la tratamentul efectiv al abcesului. Totuși, este important ca aceste medicamente să fie utilizate conform indicațiilor medicului, deoarece, fără tratamentul corespunzător al infecției, problema nu se va rezolva.
Antibiotice pentru abces dentar
Antibioticele pot fi prescrise pentru a combate infecția bacteriană și a preveni răspândirea acesteia în organism. În general, tratamentul cu antibiotic trebuie administrat pe o perioadă de șapte zile, chiar dacă simptomele se pot ameliora semnificativ după doar câteva zile de tratament. Pacienții trebuie să finalizeze întreaga cură de antibiotice pentru a preveni reapariția infecției și complicațiile ulterioare.
Atenție! Antibioticele pot fi eliberate doar pe baza unei prescripții medicale și trebuie administrate sub supravegherea medicului stomatolog. Utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor, inclusiv întreruperea tratamentului sau administrarea la recomandarea altor persoane, poate duce la complicații severe, cum ar fi dezvoltarea rezistenței la antibiotice, ceea ce face viitoarele infecții mai greu de tratat.
Tratament endodontic pentru abces dentar
Tratamentul endodontic este utilizat pentru a trata abcesul periapical și implică îndepărtarea pulpei dentare infectate. Această procedură, cunoscută și sub numele de tratament de canal, are scopul de a salva dintele afectat prin eliminarea completă a infecției din interiorul său și prevenirea răspândirii bacteriilor în alte zone ale cavității bucale. După îndepărtarea pulpei infectate din camera pulpară și de la nivelul canalelor radiculare, se igienizează și dezinfectează zona cu ajutorul unor instrumente și soluții specifice. Ulterior, canalele radiculare sunt sigilate, folosind materiale speciale, care au rolul de a înlocui pulpa dentară.
Contactează-ne pentru a discuta simptomele pe care le simți și a programa o consultație. Medicii noștri vor stabili dacă este necesar un tratament endodontic.
Cum tratezi acasă abcesul dentar
Pacienții pot aplica comprese cu gheață pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea în zona afectată. De asemenea, pot utiliza analgezice sau antiinflamatoare pentru a minimiza disconfortul.
De asemenea, pentru a ameliora temporar durerea cauzată de un abces dentar până la vizita la medicul stomatolog, se pot folosi diverse metode naturiste. Clătirea cavității bucale cu apă de gură care conține clorhexidină sau ceaiul de pot poate reduce inflamația. Alte remedii includ clătirea cu apă sărată. Este recomandată evitarea alimentelor fierbinți sau dure pentru a preveni iritarea zonei afectate.
De reținut faptul că tratamentele naturiste și alte remedii alternative nu substituie un consult medical. Aceste metode nu tratează cauza abcesului dentar.
Abcesul dentar nu trebuie spart acasă de către pacient, deoarece acest lucru nu poate fi controlat și poate duce la extinderea bacteriilor, agravând infecția. Deși, uneori, abcesul se poate sparge spontan acasă, acest lucru nu înseamnă că infecția este eliminată, fiind necesar în continuare un tratament de specialitate. Un abces dentar netratat poate răspândi infecția în maxilar sau în alte zone ale capului și gâtului, ceea ce poate conduce la complicații serioase.
La apariția primelor simptome, cum ar fi durerea, umflarea sau febra, este important ca pacientul să consulte un medic stomatolog pentru a primi tratamentul necesar.
Abcesul dentar la copii
Cel mai frecvent tip de abces dentar care apare la copii este cel periapical. Simptomele variază în funcție de cât de mult s-a răspândit infecția bacteriană. Chiar dacă simptomele celui mic pot părea că se îmbunătățesc, este încă necesar consultul medicului stomatolog.
Abcesul dentar la copii poate fi prevenit printr-o igienă orală adecvată. Copiii trebuie să se spele pe dinți timp de două minute, de două ori pe zi și să meargă la un control stomatologic o dată la șase luni.
Dacă ești părinte și suspectezi că cel mic are un abces dentar, programează-l cât mai curând la un consult.
Cum poți să previi apariția abcesului dentar
Abcesul dentar poate fi prevenit printr-o rutină zilnică a igienei orale:
- – Periajul dinților de două ori pe zi. Timpul mediu de periaj este de 45-70 de secunde, totuși se recomandă, pentru a atinge un grad acceptabil de eficiență, ca un periaj să dureze cel puțin 2-3 minute;
- – Utilizarea aței dentare pentru a curăța spațiile interdentare;
- – Utilizarea unei paste de dinți care conține fluor;
- – Limitarea consumului de alimente și băuturi bogate în zaharuri;
- – Vizite regulate la medicul dentist.
Întrebări frecvente privind abcesul dentar
Răspunsurile oferite aici te vor ajuta să înțelegi mai bine abcesul dentar și să acționezi în mod corespunzător.
În cât timp trece abcesul dentar?
De obicei, abcesul se vindecă la câteva zile după tratamentul stomatologic, însă durata acestuia poate varia în funcție de fiecare pacient.
Cum pot scăpa de durerea cauzată de abcesul dentar?
Pentru a ameliora durerea și disconfortul, pacienții pot aplica comprese reci pe zona afectată sau utiliza analgezice și antiinflamatoare fără prescripție medicală.
Abcesul dentar poate trece de la sine?
Nu, abcesul dentar nu trece de la sine. Acesta este cauzat de o infecție bacteriană care necesită tratament adecvat. Chiar dacă abcesul se sparge, pacienții trebuie să consulte un medic stomatolog cât mai curând posibil, pentru a evita complicațiile.
Ce se întâmplă dacă abcesul dentar rămâne netratat?
Dacă abcesul dentar rămâne netratat, se riscă apariția unor complicații severe care pot afecta sănătatea orală și generală a pacientului. Printre acestea, se numără pierderea dinților, chisturile dentare, infecția maxilarului sau sinuzita.