COMPARAREA FRECĂRII KINETICE LA DOUĂ SISTEME DE BRACKEȚI: CONVENȚIONAL ȘI AUTOLIGATURANT

Frecarea este un aspect esențial în ortodonție, fiind intens studiată datorită utilizării frecvente a mecanicii de alunecare în practică. Una dintre întrebările care persistă este dacă sistemele de brackeți autoligaturanți generează o frecare mai redusă comparativ cu cele convenționale. Acest articol analizează diferențele dintre cele două sisteme din perspectiva proprietăților lor de frecare.

Tipuri de brackeți și sisteme de ligaturare

Brackeții convenționali utilizează ligaturi din oțel inoxidabil sau elastomer pentru a fixa arcul în slot. Ligaturile din oțel sunt rezistente și nu se corodează, însă pot genera o frecare semnificativă. Ligaturile elastomerice, introduse în anii ’70, sunt mai flexibile, dar au dezavantaje precum deformarea permanentă și creșterea frecării.

Pe de altă parte, brackeții autoligaturanți încorporează un mecanism propriu de blocare, eliminând necesitatea ligaturilor externe. Aceștia sunt de mai multe tipuri:

– brackeți autoligaturanți activi: mecanismul de blocare constă într-o clapetă flexibilă care exercită presiune asupra arcului.
– brackeți autoligaturanți pasivi: slotul este blocat de un mecanism rigid, transformând bracketul într-un tub prin care arcul poate aluneca liber.
– brackeți convenționali, cu ligaturi elastomerice sau din oțel inoxidabil.

Obiectivul studiului

Scopul cercetării a fost compararea brackeților autoligaturanți și convenționali în ceea ce privește frecarea generată la interfața arc-slot. Au fost analizate două caracteristici principale:

Rezistența la tracțiune – forța maximă pe care materialul o poate suporta înainte de rupere.
Sarcina maximă – limita de încărcare înainte de deformarea plastică a structurii.

Metodologia experimentului

Studiul a implicat 90 de brackeți din oțel inoxidabil, fixați pe dinți extrași. S-au testat:

– 30 de brackeți convenționali (15 cu ligaturi elastomerice și 15 cu ligaturi din oțel).
– 30 de brackeți autoligaturanți activi.
– 30 de brackeți autoligaturanți pasivi.

Dinții au fost curățați, preparați și conservați în salivă artificială înainte de testare. Testele au fost efectuate utilizând o mașină de testare avansată, care a măsurat frecarea la alunecarea arcului în slotul bracketului.

Rezultate

Principalele concluzii au fost:

– Brackeții autoligaturanți activi au generat cea mai mare frecare, fiind comparați cu cei convenționali cu ligaturi din oțel.
– Brackeții autoligaturanți pasivi au prezentat cea mai mică frecare.
– Brackeții convenționali cu ligaturi elastomerice au produs mai puțină frecare decât cei cu ligaturi din oțel.

Aceste rezultate sunt în concordanță cu alte studii, care arată că mecanismele pasive reduc frecarea semnificativ.

Beneficiile reducerii frecării în Ortodonție

Frecarea joacă un rol esențial în mișcarea dentară. Reducerea frecării poate accelera tratamentul ortodontic, diminua disconfortul pacientului și scădea riscul de resorbție radiculară. Diverse strategii sunt în curs de dezvoltare pentru a reduce frecarea, cum ar fi:

– acoperirea arcurilor din nichel-titan cu nanoparticule de ZnO.
– utilizarea ligaturilor elastomerice avansate, cum ar fi Slide sau Metafasix, care reduc frecarea prin design inovator.

brackeții din oțel inoxidabil rămân preferați pentru frecarea redusă, în comparație cu cei estetici din ceramică.

Autorii studiului

Acest studiu a fost realizat de Dr. Dan Șerbănoiu, un specialist cu experiență în ortodonție, în colaborare cu alți medici din domeniul stomatologic și cu sprijinul Facultății de Medicină Dentară din cadrul University of Porto, Portugalia. Echipa a combinat expertiza clinică și metodologia academică riguroasă pentru a analiza comportamentul sistemelor de brackeți într-un cadru experimental bine controlat.

Limitări și observații

Acest studiu s-a desfășurat în condiții de laborator, ceea ce poate să nu reflecte pe deplin dinamica mediului intraoral. Cu toate acestea, rezultatele oferă o bază solidă pentru selectarea sistemelor de brackeți în funcție de nevoile fiecărui pacient.

Pentru mai multe informații detaliate, puteți accesa articolul complet aici.

Concluzie

Brackeții autoligaturanți pasivi se dovedesc a fi alegerea optimă pentru tratamente ce necesită frecare redusă, în timp ce cei activi pot fi mai potriviți în cazurile unde forțe mai mari sunt necesare.

Înțelegerea acestor diferențe permite medicilor să personalizeze tratamentele și să asigure rezultate mai eficiente și mai confortabile pentru pacienți.